Serie A își numără banii

22.09.2015, 14:19

De ani buni, în Italia s-a instaurat o tradiție că în fiecare început de sezon, mai ales atunci când Serie A se întrerupe pentru meciurile echipelor naționale, Gazzetta dello Sport să publice salariile fiecărui jucător de la toate echipele din prima divizie. S-a întâmplat și anul acesta, doar că într-o zi de duminică, pesemne din pricina aglomerației de subiecte furnizate de începutul destul de abrupt de campionat, cu multe dueluri interesante, inclusiv derby-uri, de clasament ori tradiționale.

Nu știu de unde reușesc cei de la Gazzetta dello Sport să facă rost de aceste informații. Când vine vorba de salarii, de bani în general, cluburile sunt foarte secretoase, iar fotbaliștii tind și ei să-și ascundă veniturile. Motivele sunt oarecum de înțeles, vestiarul unei echipe de fotbal nu-i diferit de orice instituție din lumea asta, care adună mai mult de doi angajați. Există frustrări, invidii, ”bisericuțe”, prietenii și antipatii. Spunea Gică Craioveanu la un moment dat că vestiarul unei echipe de fotbal e plin de rechini, care s-ar și devora unul pe altul la o adică.

Nu știu deci dacă respectivele cifre sunt și adevărate. Acum vreo 4 ani, într-o emisiune Fotbal European, Victor Becali zâmbea complice atunci când vedea salariul pe care Gazzetta dello Sport scria că l-ar avea Cristi Chivu la Inter și mărturisea mai apoi că e un pic mai mare. Tot la Fotbal European, în alt an și tot la o ediție dedicată campionatului italian când am prezentat aceste salarii, un telespectator român din Roma, care lucra la o bancă, ne-a scris și ne-a spus că tocmai se ocupă de un contract de creditare pentru Gervinho (fotbalistul Romei înțeleg că solicitase un împrumut) și că ivorianul avea, la acea vreme, conform documentelor aduse chiar de el, de asemenea un salariu ceva mai mare decât cel prezentat în ziar.

Chiar dacã nu avem garanția cã toate cifrele ce vor urma sunt cele reale, eu tot cred cã meritã mãcar trecute în revistã. Le-am grupat în serii de câte 4, în ordine alfabeticã, pentru a fi mai ușor de citit. Salariile sunt în milioane de euro pe sezon, reprezintã cifrele nete, iar coloana din dreapta reprezintã anul terminãrii înțelegerii. Comentariile și comparațiile sunt apoi la discreția fiecãruia.

Dacă vă întrebați și care sunt sumele pe care le cheltuie în fiecare sezon cluburile din Italia cu plata salariilor, veți găsi imediat răspunsul.

Iar dacă vă întrebați cât câștigă antrenorii din Serie A, veți găsi și contractele lor, tot în milioane de euro, dar și data scadenței. Gazzetta dello Sport punctează și un amănunt extrem de interesant, anume că, la egalitate cu Allegri, pe treapta celui mai bine plătit antrenor din Serie A stă Walter Mazzarri, tot cu 3,5 milioane de euro anual, cu singura diferență că Mazzarri primește acea sumă fără să lucreze, doar pentru a sta acasă, el aflându-se sub contract cu Inter până în vara anului viitor.

În cele ce urmează, vă propun să vedem care ar fi salariile la alte echipe importante ale Europei. Mai apoi veți vedea și care sunt grupările sportive, nu neapărat fotbalistice, care plătesc cel mai bine în momentul de față.
La FC Barcelona, conform El Mundo Deportivo, salariile nete pe sezon erau următoarele la începutul acestui an (sume în milioane de euro):

Luis Enrique: 5,5
Messi: 20
Neymar: 14
Luis Suárez: 10
Iniesta: 7,5
Xavi: 7,5
Rakitic: 7
Busquets: 6
Alves: 6
Piqué: 5,5
Mascherano: 5,5
Claudio Bravo: 3,5
Vermaelen: 3,5
Mathieu: 3
Adriano: 3
Pedro: 3
Ter Stegen: 3
Jordi Alba: 3
Bartra: 1,5
Montoya: 1,5
Rafinha: 1,5
Douglas: 1,5
Sergi Roberto: 1
Masip: 1

Între timp, Iniesta și-a prelungit contractul, iar salariul sau ar fi ajuns la 17 milioane pe sezon. De asemenea, Sergio Busquets este acum la același nivel cu Luis Suarez. Salariul lui Dani Alves a cunoscut și el unele modificări, la fel și al lui Sergi Roberto.

La Real Madrid, după semnarea unei noi înțelegeri din partea lui Sergio Ramos, dar înainte ca Pepe sa semneze și el prelungirea, lucrurile stau în felul următor, conform presei madrilene. Sunt incluși în listă și fotbaliștii plecați între timp la alte echipe.

Cristiano Ronaldo: 17 milioane
Gareth Bale: 11 milioane
Sergio Ramos: 9 milioane
Karim Benzema: 8 milioane
James Rodriguez: 6 milioane
Toni Kroos: 6 milioane
Luka Modric: 4,5 milioane
Marcelo: 4 milioane
Coentrao: 4 milioane
Pepe: 3,8 milioane
Arbeloa: 2,8 milioane
Illaramendi: 2,4 milioane
Varane: 2,4 milioane
Danilo: 2 milioane
Isco: 2 milioane
Keylor Navas: 2 milioane
Jese: 1,2 milioane
Carvajal: 1,2 milioane
Naco: 1,2 milioane
Pacheco: 800.000

La final, vă ofer și salariile de la cluburile importante din Premier League, cu precizarea că acolo e vorba de sume în lire sterline, dar și o ierarhie a campionatelor în funcție de salarii, precum și un clasament al grupărilor sportive, nu neapărat fotbalistice, ce oferă cele mai mari salarii, ierarhie condusă de cei de la PSG.

Salarii Chelsea

Salarii Manchester City

Salarii Manchester United

Clasament campionate după salarii

De același autor
Citeşte alte articole de Andrei Niculescu
Digi24
Bărbatul omorât în bătaie de doi tineri de 16 și 20 de ani lângă Parcul Crângași a încercat să apere două fete
Bărbatul omorât în bătaie de doi tineri de 16 și 20 de ani lângă Parcul Crângași a încercat să apere două fete

Bărbatul de 46 de ani care a fost omorât de doi tineri, de 16 și 20 de ani, lângă Parcul Crângași...

Descarcă aplicația Digi24

  • 17:00 LIVE Stirile Digi Sport
  • 17:30 LIVE Fotbal European
  • 19:00 LIVE Stirile Digi Sport
  • 19:30 LIVE Fotbal Club
  • 20:30 LIVE Cupa Romaniei: Corvinul Hunedoara-Otelul Galati
  • 21:15 LIVE Fotbal Club
  • 21:30 LIVE Cupa Romaniei: Corvinul Hunedoara-Otelul Galati
  • 22:30 LIVE Fotbal Club
  • Vezi tot programul
  • Screenshot 2024-04-27 at 21.31.30

    LIGA DE TINERET, Cupa României, finala: U Cluj - Farul, 12:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1

  • Arsenal v Chelsea - Premier League - Emirates Stadium

    Premier League: Brighton - Chelsea, 23:59, Premieră, Digi Sport 2

  • FOTBAL: CS CORVINUL 1921 HUNEDOARA - FC VOLUNTARI, CUPA ROMANIEI BETANO - SEMIFINALA (17.04.2024)

    Cupa României, finala: Corvinul - Oțelul, ora 20:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Sevilla FC v RC Lens, UEFA Champions League match, Group B, Football, Ramon Sanchez Pizjuan Stadium, Sevilla, Spain - 20 Sept 2023

    La Liga: Sevilla - Cadiz, 20:30, ÎN DIRECT pe Digi Sport 3

  • Premier League: Manchester United - Newcastle, 22:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 2

  • Antoine Griezmann of Atletico de Madrid celebrating his goal with his teammates during the LaLiga EA Sports match betwee

    La Liga: Getafe - Atletico Madrid, 23:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 3

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

Exclusiv Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza

amp

Exclusiv ”Cu mine vorbești cu 'domnul Rotaru', Iliuță!”. Mihai Rotaru, reacție arogantă la adresa lui Ilie Dumitrescu

Collage Maker-22-Mar-2023-07-04-PM-3494

Cristi Tănase nu a stat pe gânduri, după ce soția a obținut ordin de restricție împotriva sa pentru 12 luni

tanase-sotie

8.300.000€ vrea Gigi Becali: trei echipe din Franța sunt interesate de fotbalistul adus cu 600.000€ la început de sezon

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media