Cizmele din Cizmă

04.07.2013, 16:52
Alexandru Ghiurcau

De Zerbi. Bjelanovic. Alvarez. Sforzini. Sunt jucători care au eşuat lamentabil în Liga 1, după ce au fost aduşi cu mare fast din fotbalul italian. Au confirmat în schimb Peralta şi Adailton, dar tipii ăştia doi chiar aveau cifre şi CV, spre deosebire de restul.

Ne place să credem că putem atrage fotbalişti valoroşi din Cizmă, dar, în final, ei se dovedesc a fi adevăratele "cizme". Este şi cazul lui Federico Piovaccari? Înclin să cred că da. Pentru că, să fiu iertat, nu pot avea încredere într-o rezervă eşuată de la Sampdoria!

Sigur, italienii aceştia sunt disciplinaţi tactic, au gambele mari şi sunt înalţi ca brazii. Arată a fotbalişti şi salariile lor ne fac să visăm la titluri şi primăveri europene. Doar că, puşi faţă-n faţă cu d'alde Ţigănaşu, Lemnaru sau Forminte,  calităţile lor par să se niveleze subit, încât ajungi să realizezi foarte rapid de ce au ales să se transfere spre Răsărit, la apus de carieră.

Să admitem că trecerea de la Italia la România poate fi foarte grea pentru fotbaliştii de acolo. Aici e alt mediu, altă limbă, altă presă, alt gazon, alt stil şi, poate cel mai important, sunt alte aşteptări. O pasă greşită la Cittadella sau la Bari nu va echivala niciodată cu o pasă greşită la Steaua, iar asta este povara cu care trebuie să trăieşti, atunci când ţi se oferă şansa de a salva o carieră mediocră, care nu prea ne face să tresărim în scaun.

Wikipedia i-a spus lui Piovaccari că vine la o fostă câştigătoare de CCE, dar nu i-a spus că, până să coboare din avion, are stabilit deja un barem de îndeplinit în Liga 1. "Marchează lejer 20 de goluri", l-a provocat iscusit Pancu,  cu o vorbă aruncată din tabăra duşmanilor insolvenţi. 

Reghe şi MM au impresia că au ajuns într-o situaţie din care toată lumea are de câştigat. Steaua are nevoie de goluri, Piovaccari are nevoie de Champions League, iar de aici poate ieşi o colaborare roditoare. Realitatea este însă că Steaua a făcut un pariu riscant. Mai atentă la bani decât la fotbal, campioana s-a cârpit la croitori străini, sperând că materialele lor ieftine sunt mai bune decât materialele noastre scumpe.

Doar că, atunci când vrei să te iei la trântă cu echipele mari de pe continent, nu vei speria pe nimeni cu un jucător mediocru din Serie B, de care Sampdoria nu ştie cum să mai scape. 

De același autor
Citeşte alte articole de Alexandru Ghiurcau
Digi24
FOTO Descoperire înfiorătoare făcută într-o școală veche din Bistrița-Năsăud, în timpul renovării
FOTO Descoperire înfiorătoare făcută într-o școală veche din Bistrița-Năsăud, în timpul renovării

Firma care lucrează la reabilitarea clădirii în care a funcţionat vechea şcoală din comuna...

Descarcă aplicația Digi24

  • 07:00 Stirile Digi Sport
  • 07:20 Stirile Digi Sport
  • 07:40 Stirile Digi Sport
  • 08:00 Stirile Digi Sport
  • 08:20 Stirile Digi Sport
  • 08:40 Stirile Digi Sport
  • 09:00 Stirile Digi Sport
  • 09:20 Stirile Digi Sport
  • Vezi tot programul
  • florin prunea

    MEDIA: Digi Sport Matinal, 10:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • MotoGP Of Portugal - Race, Lagoa, Algarve - 24 Mar 2024

    MOTO GP: Calificări, 11:50, ÎN DIRECT la Digi Sport 2

  • ro

    MINIFOTBAL: România - Turcia, 17:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Digi-Sport-Special

    MEDIA: Digi Sport Special, 18:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • profimedia-0830541844

    FOTBAL: Borussia Dortmund - Real Madrid, 22:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

”Lupta rușinii” a fost dusă la un nivel extrem, la București! Momente și imagini neverosimile, în Sala Polivalentă

Screenshot 2024-05-30 at 15.52.39

Reacția lui David Popovici după ce a aflat că recordul mondial i-a fost doborât: ”Mâncam un burger când am aflat”

Răzvan Lucescu, la negocieri! Clubul care vrea să-l ia de la PAOK și suma pentru care s-ar face mutarea

Screenshot 2024-05-30 at 18.14.29

Video ”Nu m-am gândit că se poate ajunge aici!”. Cum arată astăzi un stadion legendar al României

Screenshot 2024-04-02 at 17.51.44

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media