• Spania, etapa 9: Barcelona-Malaga (sâmbătă, Digi Sport 2, ora 21:45) şi Italia, etapa 9: Napoli-Inter (sâmbătă, Digi Sport 3, ora 21.45)
  • Tenis: Turneul Campioanelor (22-29 octombrie, Digi Sport 2)

Nick Kyrgios, cunoscut drept unul dintre băieții răi ai circuitului ATP, ne arată că are o inimă mare. Jucătorul australian de 22 de ani a anunțat că vrea să construiască în Melbourne un centru pentru copiii neajutorați, în care aceștia să se simtă ”ca și cum ar face parte dintr-o familie”.

Cred că mi-am găsit scopul în ultimele luni. Voi construi ceva. În urmă cu câțiva ani am avut o viziune: să construiesc facilități pentru copiii dezavantajați și neprivelegiați, în care să poată sta în siguranță și să se simtă ca și cum ar face parte dintr-o familie. Vor fi terenuri de tenis, de baschet, o sală de fitness și un oval unde să lovească mingea cu piciorul (n.r. - cel mai probabil se referă la un teren de fotbal australian). Vor primi de mâncare și vor avea paturi în care să doarmă.

În urmă cu câteva luni, am discutat cu mama mea, Norlaila, și fratele meu, Christos. Doar la asta m-am gândit, în afară de tenis, din acel moment. Când nu joc, nu mă antrenez și nu sunt pe drum, lucrez la asta.

Acum căutam să pregătim terenul în Melbourne și căutăm organizații și oameni de afaceri care să ne fie parteneri. Acest vis va deveni realitate”, a precizat Nick Kyrgios, într-un text pe care la scris pe Players Voice, după ce a pierdut finala de la China Open, în fața lui Nadal.

Pentru prima dată simt ca și cum ar exista un motiv pentru care fac ceea ce fac. Tenisul îmi oferă o viață minunată, suntem bine plătiți și avem multe avantaje, dar te simți gol în interior dacă faci asta doar pentru bani”, a mai scris Nick Kyrgios, care se concentrează tot mai mult pe fundația sa din Melbourne.

Australianul și-a amintit și de Piotr, un copil care suferea de cancer cerebral și care a decedat în acest an.

Iubesc copiii. Sunt mult mai fericit atunci când ajut copiii și îi văd cum reușesc decât atunci când câștig un meci în circuit. Îmi amintesc de Piotr cu fericire și tristețe, în același timp. A fost un băiat mic cu cancer cerebral în stadiu terminal. Organizația We The People ne-a pus în legătură. Am schimbat câteva mingi cu Piotr la un antrenament, înaintea unui meci de la Australian Open din acest an. Piotr a spus că a fost una ditnre cele mai bune zile din viața sa, dar, sincer, nu știu care dintre noi a avut o zi mai bună! A fost minunat. Piotr a murit în urmă cu câteva luni. Nu-l voi uita niciodată”.

PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT