• La Liga: Alaves-Barcelona (sâmbătă, 19:15, Digi Sport 2) și Real-Valencia (duminică, 23:15, Digi Sport 2). Serie A: Roma-Inter (sâmbătă, 21:45, Digi Sport 2)
  • Liga 1: Craiova-Gaz Metan (vineri, 21:00, Digi Sport 1), Voluntari-Dinamo (sâmbătă, 21:00, Digi Sport 1) și FCSB-Botoșani (duminică, 21:00, Digi Sport 1)

Roger Federer a mai făcut un pas către trofeul Masters-ului de la Montreal. În sferturile de finală ale Rogers Cup, al doilea favorit al competiţiei a avut nevoie de o oră şi zece minute pentru a-l elimina pe Roberto Bautista-Agut.

Elveţianul s-a impus în două seturi identice, 6-4, 6-4. Pentru un loc în finală, Federer se va lupta cu Robin Haase, în direct la Digi Sport 2 astăzi, de la ora 22.00.

Olandezul a avut un meci greu împotriva lui Diego Schwartzman. Argentinianul a câştigat primul set cu 6-4, dar olandezul a egalat situaţia după ce s-a impus cu 6-3 în actul secund. În "decisiv", Haase a repetat jocul bun - a cedat doar trei game-uri şi şi-a asigurat prezenţa în penultimul act.

Revelaţia turneului, Denis Shapovalov, a mai făcut o victimă, după ce l-a eliminat pe Rafael Nadal. Canadianul, locul 143 ATP, a trecut în trei seturi, 2-6, 6-3, 6-4, de Adrian Mannarino şi se va lupta pentru un loc în finală cu Alexander Zverev.

Germanul, cap de serie numărul 4, l-a eliminat pe Kevin Anderson. Zverev s-a impus în două seturi, 7-5, 6-4.

A doua semifinală de la Montreal, dintre Denis Shapovalov şi Alexander Zverev, va fi în direct la Digi Sport 2 în această noapte, nu mai devreme de ora 3.00.

 

VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT