• Tenis WTA, finala de la Cincinnati: Simona Halep - Garbine Muguruza, azi, de la ora 21:00, în direct pe Digi Sport 2
  • Fotbal, La Liga, prima etapă, azi: Barcelona - Betis, 21:15, Digi Sport 3, Deportivo - Real Madrid, 23:15, Digi Sport 2

O comisie mixtă de cercetare, constituită la nivelul Ministerului Apărării Naţionale, a desfăşurat un control la Clubul Sportiv al Armatei (CSA) Steaua în perioada 10-14 aprilie 2017 şi a constatat faptul că locotenent-colonelul Florin-Costel Talpan a fost sancţionat disciplinar conform regulamentului, dar a şi remarcat perseverenţa consilierului juridic în susţinerea intereselor clubului, potrivit unui comunicat remis către Agerpress.

”Obiectivul activităţii a fost verificarea modului de remediere a deficienţelor în activitatea CSA constatate de Corpul de control şi inspecţie în luna februarie 2017 şi prezentate opiniei publice prin comunicatul de presă nr. 50 din 21.02.2017 al Ministerului Apărării Naţionale. Obiectivele controlului au vizat mai multe domenii din activitatea clubului - relaţii publice, relaţii cu publicul, asistenţă juridică, financiar-contabil, stat major şi control managerial”, se arată în comunicat.

”În domeniul relaţiilor publice, comisia de cercetare a constatat faptul că locotenent-colonelul Talpan Florin a fost sancţionat disciplinar de către comandantul CSA pentru încălcarea repetată a procedurilor interne ale Ministerului Apărării Naţionale privind comunicarea publică, proceduri aplicabile întregului personal al instituţiei. Sancţionarea militarului a fost făcută în baza concluziilor Corpului de control şi inspecţie, care a reţinut în sarcina consilierului juridic al CSA încălcarea ordinelor ministrului apărării naţionale ce reglementează comunicare publică în M.Ap.N. şi intervenţii repetate în mass-media fără a avea mandat.

În domeniul asistenţei juridice, comisia de cercetare nu a constatat deficienţe şi a remarcat perseverenţa consilierului juridic al CSA în susţinerea intereselor clubului în litigiile aflate pe rolul instanţelor de judecată, în acord cu standardele de competenţă profesională a consilierilor juridici. De asemenea, s-a constat că între conducerea CSA şi consilierul juridic nu există divergenţe în ceea ce priveşte apărarea şi protejarea patrimoniului CSA în activitatea procesuală”, mai precizează documentul.

Comisia de cercetare a constatat ''disfuncţii'' în domeniul financiar-contabil, pentru care comandantul clubului dispusese măsuri de remediere corespunzătoare.

În domeniul stat major şi control managerial, comisia de cercetare a constatat disfuncţii în ceea ce priveşte fluxul documentelor în cadrul CSA. Au fost constatate, de asemenea, disfuncţii în ceea ce priveşte organizarea evidenţei fişelor de aptitudine în muncă, precum şi alte elemente conexe acestui domeniu, drept pentru care comisia a propus comandantului CSA sancţionarea disciplinară a persoanei responsabile. De asemenea, a fost propusă şi atenţionarea psihologului unităţii pentru disfuncţii în activitate.

”În concluzie, având în vedere situaţia generală constatată la CSA, comisia de cercetare a propus atenţionarea comandantului împuternicit al clubului în vederea luării unor măsuri ferme prin care să fie remediate în cel mai scurt timp disfuncţiile constatate”, se mai arată în comunicat.

Pe 6 aprilie, Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti preciza, prin intermediul unui comunicat de presă remis AGERPRES, că recentele declaraţii publice ale locotenent-colonelului Florin-Costel Talpan au fost făcute de aceste în nume personal şi nu a reprezentat CSA.

”Ofiţerul nu are prevăzute în fişa postului şi nu i-au fost delegate atribuţii din domeniul informării publice. În calitatea sa de consilier juridic al CSA, locotenent-colonelul Florin-Costel Talpan are doar mandat de reprezentare juridică a clubului sportiv în relaţia cu instanţele de judecată, în procesele în care clubul este parte. Punctele de vedere oficiale ale CSA sunt comunicate exclusiv prin Biroul relaţii publice, structura clubului specializată şi mandatată în acest sens, conform regulamentelor militare în vigoare”, preciza comunicatul, adăugând că locotenent-colonel Florin-Costel Talpan a fost sancţionat disciplinar, de către comandantul clubului, în data de 4 aprilie 2017.

Consilierul Juridic Şef al Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti, locotenent colonel de justiţie Florin-Costel Talpan, ceruse anterior demisia preşedintelui Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, pentru faptul că a permis ”ca un club neafiliat (FCSB, n. red.) să aibă aceleaşi drepturi ca un un club afiliat” la FRF. Talpan a susţinut că ”SC FCSB SA nu are niciun drept de a juca meciuri interne şi internaţionale care sunt organizate de către FRF, LPF şi UEFA”, după ce Burleanu a afirmat la un post de televiziune că FC FCSB SA este continuatoarea echipei Steaua.