Lucescu nu mai este antrenorul lui Zenit, dar a fost ironizat de actualul președinte al rușilor
08.06.2017, 19:00Mircea Lucescu nu mai este antrenorul celor de la Zenit, dar despărțirea de gruparea care a încheiat sezonul precedent pe locul al treilea a lăsat urme. Modul în care noua conducere a clubului a decis să pună punct contractului l-a nemulțumit total pe ”Il Luce”, care a reacționat vehement. ”Am adus mai mult de 100 de milioane de euro prin transferurile lui Hulk, Garay și Witsel și totusi...", a comentat Lucescu pentru italienii de la Tuttosport.
SuperLiga: Dinamo - Voluntari, vineri, 20:00, DGS 1
La Liga: Real Sociedad - Real Madrid, vineri, 22:00, DGS 2
Reacția lui Sergei Fursenko, noul președinte de la Sankt Petersburg, n-a întârziat și a fost una ironică la adresa românului.
”Îi mulțumim lui Lucescu pentru că a venit la Zenit, dar acum sunt în etapa în care vom reconstrui clubul.
Lucescu este obișnuit să trăiască sub aripa unui miliardar, care să investească foarte serios”, a spus Fursenko, potrivit agenției Tass.
Oficialul rușilor s-a referit la perioada pe care Lucescu a petrecut-o la Șahtior, grupare care s-a bucurat de investițiile majore ale lui Rinat Ahmetov.
Etichete:
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia produce deja mai multe arme și echipamente militare decât are nevoie pentru războiul său...