• Tenis WTA, Cincinnati, "semifinale": Simona Halep - Sloane Stephens, azi, ora 23:00, Digi Sport 2
  • Fotbal, La Liga, prima etapă: Barcelona - Betis, duminică, 21:15, Digi Sport 2, Deportivo - Real Madrid, duminică, 23:15, Digi Sport 2

Un meci destuld e liniştit între CSM Poli Iaşi şi Gaz Metan Mediaş a avut parte de un final tensionat. Protagonist a fost brazilianul Eric, eliminat după ce a primit două cartonaşe galbene.

În minutul 88 al partidei pe care moldovenii au câştigat-o cu 1-0, Eric a încercat să obţină un penalty. Simularea sud-americanului a fost evidentă, astfel că "centralul" Florin Mazilu nu a stat pe gânduri şi i-a acordat cartonaşul galben.

Deja avertizat în prima repriză, fotbalistul de 31 de ani a fost eliminat, însă nu a plecat deloc liniştit la vestiare. Imediat după ce mijlocaşul s-a ridicat de pe gazon, i-a dat o palmă lui Răuţă, a fost la un pas de a-l îmbrânci pe arbitru şi, în timp ce părăsea terenul, a arătat semne obscene în direcţia fanilor ieşeni.

Eric şi-a explicat la finalul întâlnirii starea de nervozitate: "Iaşiul a fost echipa mai bună, a avut mai multe ocazii. Eu am încercat să obţin 11 metri, nu m-a atins nimeni. M-am ridicat repede, dar domnul arbitru a vrut să arate că a ajuns în Liga 1. Nu aţi văzut că au fost împinşi până în careul nostru? Ne-au băgat cu fundul în poartă".

Totuşi, brazilianul susţine că pe parcursul întregului meci a fost ţinta scandărilor rasiste ale spectatorilor din Copou şi că acesta este un alt motiv pentru care nu şi-a putut ţine nervii în frâu.

VIDEO: Momentele tensionate din finalul meciului