• Liga 1: CFR - FCSB (joi, 21:00, Digi Sport 1) şi FCSB - Dinamo (duminică, 20:30, Digi Sport 1)
  • La Liga: Barcelona - Eibar (marţi, 23:00, Digi Sport 2) şi Real Madrid - Betis (miercuri, 23:00, Digi Sport 2) 

Patru noi jucători vor ajunge sub comanda lui Vasile Miriuţă, la Concordia Chiajna, pentru a umple golurile lăsate de cei cinci fotbalişti care se despart de ilfoveni, aşa cum Digi Sport v-a anunţat în exclusivitate.

Astfel, penultima clasată din Liga 1 se întăreşte cu Andrei Patache, Dan Bucşa, Cristi Bud şi Tha'er Bawab. Despre iordanianul de la Dinamo, în vârstă de 32 de ani, preşedintele clubului, Cristi Tănase, spunea încă de ieri că este jucătorul Chiajnei în proporţie de 99%.

Cristi Bud (32 de ani) a fost elevul lui Vasile Miriuţă la CFR Cluj şi va lucra din nou alături de tehnicianul de 48 de ani, după scurta experienţă nereuşită de la ACS Poli Timişoara.

Bucşa (29 de ani) vine de la nou-promovata Juventus Bucureşti, cealaltă echipă fără victorie în această ediţie a Ligii 1, unde a mai evoluat pentru Dinamo, U Cluj, ASA Tg. Mureş şi Petrolul.

În fine, Andrei Patache (29 de ani) s-a despărţit de FC Botoşani, echipă la care a jucat toată cariera până acum şi va începe o nouă aventură la gruparea ilfoveană, încercând să contribuie la salvarea de la retrogradre.

În etapa următoare din Liga 1, Concordia va juca în deplasare, împotriva lui Gaz Metan Mediaş.