• Formula 1:  Marele Premiu de la Monte Carlo (azi, de la ora 15:00, pe Digi Sport 1)
  • Fotbal, Serie A, etapa a 38-a: Roma - Genoa (azi, de la ora 19:00, pe Digi Sport 2) şi Sampdoria - Napoli (azi, 19:00, Digi Sport 4)

Valeriu Iftime, finanțatorul celor de la FC Botoșani, a explicat, într-o intervenție telefonică ÎN DIRECT, găzduită de emisiunea ”Digi Sport Matinal”, cum au ajuns jucătorii lui Leo Grozavu să se deplaseze cu trenul și cu autocarul până la Severin, acolo unde vineri e programat meciul cu Pandurii, de la ora 20:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.

”E mai mult decât normală deplasarea cu trenul, vă rog să verificați. Cel mai bun drum pe care l-am putut găsi acum către Drobeta a fost cu o cușetă modernizată până la București și de acolo autocar până la Severin. La ora 05:00 (n.r. - 17:00) jucătorii vor face antrenament.

N-am găsit avion, din păcate, pentru că am aflat târziu câ vom juca vineri și nu mai erau bilete. În schimb, pentru meciul de la Timișoara, care e luni, am găsit locuri, așa că acolo vom zbura cu avionul. E, aici n-am găsit. 

Drumul a durat 7 ore pe ruta Botoșani - București, dar în cușetă sunt paturi mai mult decât civilizate. Acum, să nu credeți că totul s-a decis peste noapte, ca și cum nu am avea nici bani de pâine. S-a dormit astă-noapte în cușetă, au fost câte cinci. Am vorbit de dimineață cu Anton Heleșteanu, șeful delagației, care mi-a spus că totul este ok”, a spus Iftime.

”Nu s-a luat în calcul varianta unui charter!”

Patronul botoșănenilor a mai precizat că nu s-a luat deloc în calcul varianta unui charter și a lăsat de înțeles că nu merita investiția pentru o deplasare în fieful Pandurilor.

”Cu totul, transportul durează 13 ore. Din păcate, nu sunt multe avioane la Botoșani care să zboare... Satu Mare - Constanța și Botoșani - Drobeta sunt cele mai mari distanțe din România. Nu există legătură între Iași și Craiova, nu știu dacă s-a gândit cineva să ia un charter pentru a merge la un meci de fotbal la Pandurii.

N-am găsit avion, pentru că legătura era doar cu o zi înainte și le stricam programul. Nici locuri suficiente n-am găsit la vagon de dormit și nici nu-i puteam separa.

Mi se pare o răutate să te iei de noi în condițiile date, plus că se discreditează total partea cu CFR-ul. Rușinea e că faci 7 ore cui trenul de la Botosani la București, asta e altceva!”, a mai spus Iftime, la Digi Sport.