• Turneul WTA de la Eastbourne: Halep - Pironkova (întreruptă din cauza ploii, partida se reia joi, după ora 14:00, în direct pe Digi Sport 2)
  • Campionatul European: finala Germania - Spania se joacă vineri, 30 iunie, pe Digi Sport 1, de la ora 21:45

Absenţa lui Neymar, care a rămas suspendat trei etape după eliminarea din meciul cu Malaga, îi dă mari bătăi de cap lui Luis Enrique înaintea El Clasico.

Jurnaliştii de la As au dezvăluit variantele la care se gândeşte antrenorul Barcelonei înaintea marelui meci cu Real Madrid, de pe Santiago Bernabeu.

Una dintre ele este un sistem inedit, 3-1-4-1-1, cu care Enrique ar încerca să-şi surprindă rivalii. Mascherano, Pique şi Umtiti ar fi oamenii din apărare, Busquets ar juca în faţa fundaşilor, iar Sergi Roberto, Rakitic, Iniesta şi Jordi Alba ar forma linia de mijloc, în spatele lui Messi, în timp ce Suarez ar fi singurul "vârf".

O altă variantă ar fi un clasic 4-3-3, în care marea surpriză ar fi urcarea lui Andres Iniesta în linia ofensivă. Sergi Roberto, Pique, Umtiti şi Jordi Alba ar juca în defensivă, Busquets, Rakitic şi Andre Gomes la mijloc, iar Messi - Suarez -Iniesta ar fi trio-ul ofensiv al catalanilor.

Surprinzător, atacantul transferat de la Valencia în 2016, pentru 30 de milioane de euro, Paco Alcacer, nu se află în niciuna din variantele enumerate de jurnaliştii spanioli.

Luis Enrique e decis să nu forţeze revenirea turcului Arda Turan, incomplet refăcut după accidentare.

Real Madrid - Barcelona se joacă duminică, de la ora 21.45, în direct la Digi Sport 1. Cele mai importante faze vor fi în format VIDEO, în timp real, pe digisport.ro şi m.digisport.ro.

VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT