• Turneul WTA de la Eastbourne: Halep - Pironkova (întreruptă din cauza ploii, partida se reia joi, după ora 14:00, în direct pe Digi Sport 2)
  • Campionatul European: finala Germania - Spania se joacă vineri, 30 iunie, pe Digi Sport 1, de la ora 21:45

UPDATE 13:10: S-au stabilit semifinalele UEFA Champions League, ediţia 2016-2017, conform tragerii la sorţi care a avut loc la Nyon.

Programul meciurilor din semifinale:

Real Madrid - Atletico Madrid (2/10 mai)

Monaco - Juventus (3/9 mai)

Partidele tur se vor disputa pe 2 şi 3 mai, pe terenurile primelor extrase din urne, în timp ce returul se va juca pe 9 şi 10 mai.

Finala va avea loc pe 3 iunie, la Cardiff. Câştigătoarea semifinalei 2 va fi considerată organizatoare în ultimul act.

Va fi a cincea confruntare europeană între Real Madrid şi Atletico, toate în cea mai importantă competiţie continentală intercluburi. Real a câştigat primul duel, în semifinalele ediţiei 1958/59, 2-1 după o rejucare (Real Madrid - Atlético 2-1, Atlético - Real Madrid 1-0).

Real s-a impus în sezonul 2013/2014 cu 4-1 în finala cu Atletico, după prelungiri.

În 2014/2015, Real a eliminat-o pe Atletico în sferturi, după 0-0 şi 1-0.

În sezonul trecut, Real a învins-o pe Atletico, în ultimul act, cu 5-3 după loviturile de departajare (1-1 după prelungiri).

Monaco şi Juventus s-au mai întâlnit în semifinalele competiţiei, bianconeri câştigând cu scorul general de 6-4 în ediţia 1997/98, dar apoi au pierdut finala cu Real Madrid. Juve s-a impus în tur cu 4-1 şi a pierdut în retur cu 2-3.

Juve a mai învins-o pe Monaco în sferturile sezonului 2014/15, singurul gol fiind marcat de Arturo Vidal.


Real Madrid, AS Monaco, Juventus și Atletico Madrid sunt echipele care au mai rămas în luptă pentru marele trofeu. Cele două semifinale vor fi stabilite azi, la Nyon, de la ora 13:00, când va avea loc tragerea la sorți. Finala se va juca sâmbătă, 3 iunie, la Cardiff. Turul semifinalelor se va juca pe 2 și 3 mai, iar returul se va juca pe 9 și 10 mai.

După o dublă de foc cu Bayern, fanii lui Real își doresc acum o semifinală cu Monaco, potrivit unor informații furnizate de ”Marca”. Francezii sunt considerați cu șansa cea mai mică și astfel că sunt doriți de toată lumea. Rămâne de văzut cum se vor descurca elevii lui Leonardo Jardim, mai ales că monegascii s-au calificat în prima semifinală europeană după o pauză de 13 ani! Ultima dată, în sezonul 2003-2004, AS Monaco disputa semifinalele Champions League cu Chelsea, după ce o eliminase pe Real Madrid.  În altă ordine de idei, este pentru prima oară în ultimii șapte ani când o echipă din Hexagon reușește să se califice în semifinalele Ligii Campionilor.

Ultima echipă franceză care a reușit o asemenea performanță a fost Olympique Lyon. În 2010, aceștia pierdeau în semifinale cu Bayern Munchen, scor 0-1 și 0-3.

Atletico va fi însă un adversar de luat în calcul, mai ales că s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor pentru a treia oară în ultimele patru sezoane. O serie extraordinară, care îi dă dreptul echipei lui Diego Simeone să se considere ca fiind parte din elita Europei.

De altfel, tehnicianul argentinian crede că Atleti a dovedit că poate rivaliza cu marile echipe de pe continent, iar finalele UCL disputate în 2014 şi 2016 confirmă acest lucru.

Cum s-au calificat semifinalistele

Juventus a ajuns în penultimul act, după ce a rezistat fără gol primit pe Camp Nou, contra Barcelonei, într-o partidă marcată de numeroasele ratări ale lui Lionel Messi. După 3-0 în tur şi 0-0 în manşa secundă, Juve visează la trofeul de care a fost foarte aproape în 2015, când a pierdut finala disputată chiar împotriva Barcei.

AS Monaco a învins-o şi în retur pe Borussia Dortmund, după succesul cu 3-2 din tur, din Germania iar acum francezii vor să dea marea lovitură și să joace și finala.

Marţi seară, Real Madrid a eliminat-o pe Bayern Munchen după un retur dramatic, ajuns în prelungiri după ce bavarezii s-au impus cu 2-1 după 90 de minute, scorul cu care fuseseră învinşi în tur. "Galacticii" au câştigat însă cu 4-2 după cele două reprize suplimentare, cu un hattrick de senzație, marca Ronaldo.

Atletico Madrid a ajuns și ea în semifinale după ce a remizat în Anglia, 1-1 cu Leicester City, dar și grație succesului cu 1-0 de pe Vicente Calderon.