• România, Liga 1, etapa a 22-a: Astra - Botoşani (vineri, 20:00, Digi Sport 1)
  • Box Ekaterinburg: Cristian Ciocan - Alexander Povetkin (vineri, ora 18:00, Digi Sport 2)

Arjen Robben a pus capăt carierei sale la echipa naţională de fotbal a Olandei, după victoria de marţi în faţa Suediei (2-0), în care a înscris ambele goluri, insuficientă însă pentru calificarea la Cupa Mondială din 2018.

Întrucât olandezii nu vor merge în Rusia, căpitanul Arjen Robben a decis să se retragă la vârsta de 33 de ani, după 96 de selecţii şi 37 de goluri.

"Nu a fost o decizie uşoară, dar am 33 de ani şi de acum trebuie să mă concentrez în totalitate pe echipa de club", a spus Robben, după meci.

Robben, care a debutat la prima reprezentativă în aprilie 2003 cu Portugalia, a avut ochii în lacrimi marţi la intonarea naţional înaintea meciului cu Suedia.

Retragerea mijlocaşului clubului Bayern Munchen închide astfel un capitol din istoria fotbalului olandez. Cu Rafael van der Vaart, Wesley Sneijder şi Robin van Persie, el a alcătuit echipa de aur a Olandei care disputat finala Cupei Mondiale din 2010, încheiată cu victoria Spaniei (1-0).