• Liga 1, etapa a 21-a: Dinamo - Voluntari (azi, ora 20:00, Digi Sport 1)
  • Box Ekaterinburg: Cristian Ciocan - Alexander Povetkin (vineri, ora 18:00, Digi Sport 2)

Thomas Muller e sigur că revenirea lui Jupp Heynckes pe bancă va aduce un reviriment în jocul lui Bayern Munchen, care a suferit mult în acest debut de sezon.

Mijlocaşul german a fost, alături de Ribery şi Robben, printre jucătorii care au contribuit cel mai mult la demiterea fostului antrenor, Carlo Ancelotti, după eşecul cu 0-3 contra lui PSG din Liga Campionilor.

"Acum nu mai avem scuze. O schimbare de antrenor aduce întotdeauna energie, iar noi, jucătorii, trebuie să dăm totul. Şi Jupp Heynckes şi staff-ul său a venit cu multă energie la antrenamente chiar începând de luni", a declarat Muller.

Muller nu s-a ferit să îl atace pe Ancelotti după demiterea fostului antrenor.

"În sfârşit vom avea antrenamente bune din nou", a fost una dintre primele declaraţii ale "internaţionalului" german în vârstă de 28 de ani de după numirea lui Jupp Heynckes pe banca tehnică a lui Bayern, până la finalul sezonului.

Primul meci al campioanei Germaniei cu Heynckes pe bancă, Bayern - Freiburg, va fi sâmbătă, de la ora 16.30. Bavarezii sunt pe locul 2 după şapte etape în Bundesliga, cu 14 puncte, cinci mai puţin decât liderul Borussia Dortmund.

În ultima etapă, cu "interimarul" Willy Sagnol pe bancă, trupa din Munchen a obţinut doar o remiză la Berlin, cu Hertha, scor 2-2.

VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT