• La Liga, etapa 13: Real Madrid - Malaga (sâmbătă, Digi Sport 2, ora 17:15) şi Valencia - Barcelona (duminică, Digi Sport 2, ora 21:45)
  • Fotbal, Liga 1, etapa a 19-a: Dinamo - CSM Iaşi (sâmbătă, ora 20:45, Digi Sport 1) şi Astra - FCSB (duminică, 20:45, Digi Sport 1)

Pe 19 septembrie s-a aflat că licitaţia pentru brandul Rapid nu se va ţine undeva la începutul lunii octombrie, din cauza contestaţiilor formulate de Adunarea Generală a Creditorilor. Au fost mai mulţi creditori, unii chiar şi cu creanţe de câteva sute de lei, care au fost împotriva pornirii licitaţiei de la 406.000 euro, atât cât a stabilit evaluatorul autorizat că ar valora cele 23 de trofee şi cele 5 sigle.

"Unii au spus că evaluarea e prea mică, alţii că trebuie să luăm bani mai mulţi, alţii habar nu am ce mai invocă. Vă spun sincer că eu, care nu am ţinut de mic cu Rapid, sunt mai rapidist decât ei! Unii fac orice ca să tărăgăneze cât mai mult licitaţia. Din interese personale, nu pentru binele acestui club", a declarat pentru Digi Sport Mihai Florea, lichidatorul clubului FC Rapid SA.

Între cei care au considerat preţul de 406.000 de euro prea mic pentru vânzarea Rapidului s-au aflat şi reprezentanţii Azuga Waters, firma lui Valerii Moraru. "Evaluarea se face respectând nişte criterii, nişte reguli foarte clare. În proporţie de 99 la sută, dacă se va face o nouă evaluare s-ar ajunge la aceeaşi sumă. Sau pe acolo. În niciun caz o diferenţă importantă", a explicat pentru Digi Sport un expert în domeniu, care nu a dorit să-i fie popularizat numele. Dar asta ar însemna o nouă cheltuială, undeva în jurul a 35.000 de euro. În condiţiile în care oricum plata pentru prima evaluare se va face din banii care vor fi luaţi la licitaţie...

Florea va convoca o nouă Adunare a Creditorilor în care va solicita stabilirea unui preţ de pornire: "Până la urmă, creditorii pot vota să pornească licitaţia de la 20 de milioane de euro. Asta nu înseamnă că se va vinde cu aceşti bani. Probabil că săptămâna viitoare voi trimite convocările, cu cinci zile înainte de adunarea în sine. Voi vedea ce spun atunci creditorii".

Omul care la Adunarea din septembrie a avut cuvântul hotărâtor în amânarea unei decizii a fost Valerii Moraru, patronul Azuga Waters, societate care reprezintă principalul creditor al Rapidului. Cetăţeanul moldovean a ajuns principalul deţinător al creanţelor după ce le-a cumpărat pe preţuri mici de la persoane care aveau de luat bani de la Rapid. Numai că ANAF a contestat în instanţă calitatea lui Moraru şi daca va câştiga, atunci statul va deveni creditorul majoritar. Iar dacă noul acţionar majoritar va decide că preţul de pornire e ok, eventualele noi contestaţii nu vor mai putea bloca procesul.

Cele 5 sigle din patrimoniul Rapidului

 

Cele 23 de trofee din palmaresul Rapidului:

3 titluri de campioană a României (1967, 1999, 2003)
13 Cupe ale României (1935, 1937, 1938, 1939, 1940, 1941, 1942, 1972, 1975, 1998, 2002, 2006, 2007)
4 Supercupe ale României (1999, 2002, 2003, 2007)
O Cupă a Ligii (1994)
Două Cupe Balcanice (1965, 1966)