• Spania, etapa 9: Barcelona-Malaga (sâmbătă, Digi Sport 2, ora 21:45) şi Italia, etapa 9: Napoli-Inter (sâmbătă, Digi Sport 3, ora 21.45)
  • Tenis: Turneul Campioanelor (22-29 octombrie, Digi Sport 2)

Fernando Alonso va rămâne în Formula 1, alături de McLaren. Flavio Briatore, managerul spaniolului, a oferit informația, în exclusivitate pentru Digi Sport. Briatore a comentat situația lui Alonso și susține că acesta are nevoie de o mașină care să-i poată asigura clasări pe podium.

” <<He will stay with McLaren... >> Va rămâne la McLaren. Echipa a depus un efort uriaş pentru a obţine un motor Renault, iar asta e o afacere bună.

Se poate vedea cât de bine a mers Red Bull Racing cu un motor Renault. Fernando are nevoie de o maşină care să îi poată asigura clasări pe podium”, a declarat Flavio Briatore, pentru Digi Sport.

Briatore s-a declarat încântat de evoluția lui Fernando Alonso, de anul acesta, din cursa Indy500. Spaniolul, debutant în cea mai importantă întrecere din Statele Unite, a condus tururi bune, însă a abandonat din cauza unei probleme la motorul Honda.

”A fost ghinionist în ultimele 3-4 tururi, iar motorul Honda a cedat, din nou. A fost un dezastru din punct de vedere psihologic. Din punct de vedere sportiv a fost bine.

Fernando Alonso a fost unul dintre puţinii piloți care au avut parte de standing ovations la Indy 500. Este emoţionant să vezi 350.000 de oameni care te ovaţionează. La prima cursă acolo a făcut o treabă foarte bună”, a mai spus Briatore.

Interviul integral cu Flavio Briatore va putea fi urmărit duminică, în emisiunea Grila de Start, în direct la Digi Sport 1, de la ora 09:00.

PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT