• Spania, etapa 9: Barcelona-Malaga (sâmbătă, Digi Sport 2, ora 21:45) şi Italia, etapa 9: Napoli-Inter (sâmbătă, Digi Sport 3, ora 21.45)
  • Tenis: Turneul Campioanelor (22-29 octombrie, Digi Sport 2)

Baschetbaliştii Stelei au început perfect noul sezon din Liga Naţională, o victorie la 32 de puncte diferenţă în faţa rivalilor de la Dinamo, într-un meci transmis ÎN DIRECT de Digi Sport. Principalul marcator a fost chiar sărbătoritul zilei, americanul Boone.

Înainte să ia startul în noul sezon, în faţa marii rivale, Dinamo, steliştii l-au sărbătorit pe noul venit, Jason Boone, americanul care a împlinit 32 de ani chiar în ziua meciului.

Pe parchet, derby-ul nu a avut istoric. Roş-albaştrii s-au instalat la conducere încă de la primul atac şi şi-au mărit avansul în fiecare sfert. Sărbătoritul zilei, Boone, a fost principalul marcator al derby-ului, cu 17 puncte, la care a adăugat nouă recuperăzi.

Steliştii s-au impus la 32 de puncte dieferenţă, scor 97-65, şi şi-au trecut în cont a patra victorie din ultimele cinci derby-uri.

"Primul meci al sezonului, tribunele au fost pline, a fost frumos să începem cu derby-ul Bucureştiului" a declarat finlandezul Jukka Toijala, antrenorul Stelei.

"Noi nu avem voie să ne uităm la tabelă cel puțin până la finalul campionatului. Obiectivul nostru este salvarea de la retrogradare. Este greu, avem 9 tineri de doar 20 de ani în echipă" a declarat Eugen Ilie, tehnicianul dinamoviștilor.

Pentru stelişti, urmează returul cu ungurii de la Kormend, din turul doi preliminar FIBA Europe Cup, ÎN DIRET la Digi Sport 2, miercuri, de la ora 20:00. În prima manşă, roş-albaştrii au pierdut la 16 puncte diferenţă.