• WTA BRD Bucharest Open, duminică, Digi Sport 2, ora 17:00, finala: Irina Begu - Julia Goerges
  • Liga 1, etapa 2: Dinamo - Botoșani e duminică, ora 21:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1

 

Sprinterul jamaican Usain Bolt şi gimnasta americană Simone Biles au fost desemnaţi "Campionii campionilor" în anul 2016 de către redactorii prestigiosului cotidian sportiv francez L'Equipe.

Este pentru a cincea oară când Bolt primeşte această distincţie din partea principalului ziar de sport din Hexagon, care l-a mai ales pe jamaican cel mai bun sportiv al lumii în 2008, 2009, 2012 şi 2015.

În vârstă de 30 de ani, Bolt a câştigat anul acesta, la Jocurile Olimpice de la Rio, titlurile olimpice în probele de 100 metri, 200 metri şi 4x100 metri, a treia "triplă" consecutivă la cea mai importantă competiţie a lumii, după cele de la Beijing (2008) şi Londra (2012).

Simone Biles, în vârstă de 19 ani, a uimit lumea sportului la JO 2016, graţie celor patru titluri olimpice cucerite, la individual compus, sol, sărituri şi pe echipe. Ea a câştigat, de asemenea, medalia de bronz la bârnă.

Gimnasta americană îi succede astfel unei alte sportive din Statele Unite, Serena Williams, laureata acestui premiu în 2015.

AGERPRES